miercuri, 24 mai 2017

Nepoţelul Elenei C.

Deşi destul de tânăr, Cosmin Prelipceanu, redactorul-şef al DIGI 24, e o figură sinistră. Cred că ar fi făcut carieră în activul de partid al anilor ’80. Nici nu mă miră că s-a „atacat” aşa de tare atunci când colegul său, Dragoş Pătraru, a spus, pe post: „Urât e să fii slugă, bă”.

Dar, de fapt, ce a făcut Pătraru? A vorbit, la o oră de maximă audienţă, în emisiunea lui, despre o problemă a postului la care lucrează (sau a lucrat). Cum Digi 24 s-a făcut că nu vede şi nu ştie nimic despre scandalul cu faptele de corupţie, cu judecători, DNA şi A3 care priveşte, în mod direct, trustul RDS&RCS, Pătraru, făcând doar ceea ce trebuie să facă un jurnalist, a spus lucrurilor pe nume şi a tras concluzia: „Urât e să fii slugă, bă”.

La toate astea, Prelipceanu a reacţionat ca şi Ceauşescu. Mă şi mir că nu a adus în discuţie „agenturili străine”, deşi nici departe nu era. Colac peste pupăză, „marele jurnalist” i-a pus în gură colegului său cuvinte pe care acesta spune că nu le-a rostit. Lovit de un explicabil acces paranoid, şeful zice că realizatorul emisiunii „Starea Naţiei” ar fi afirmat că printre angajaţii DIGI 24 se numără şi câţiva jurnalişti acoperiţi. Mai mult, uitând sau dorind să uite că o astfel de acuzaţie, presupunând că ea ar fi existat, făcută fără nume şi prenume, nu e o acuzaţie, Prelipceanu îi cere lui Pătraru dovezi în instanţă. Nu se întâmplă prea des ca doi jurnalişti, colegi de redacţie, să îşi caute dreptatea, unul împotriva celuilalt în tribunal, dar şi când se întâmplă e grav.

Una peste alta, cred că ăsta e nivelul de competenţă al lui Prelipceanu. Presa a devenit din ce în ce mai mult doar o afacere şi e, tot mai puţin, locul în care se spun adevăruri. Asta e valabil mai ales pentru patronii de presă. Nici Teszari nu e o excepţie. DIGI e o proptă pentru interesele lui, deloc mărunte, şi, probabil, nimic mai mult.

E meritul lui Pătraru că l-a făcut pe şeful lui să vorbească, atât cât a îndrăznit, despre „cadavrul din dulapul” trustului. Va plăti pentru asta. Vă mai amintiţi de Guran? A supărat un politician, unul care merita mai mult decât a căpătat fiindcă e exponent de seamă al mitocăniei cu ştaif parlamentar, şi, imediat, deontologii DIGItali l-au scos din schemă. Prea rapid ca să nu pută a execuţie politică. Şefu’, Prelipceanu adică, s-a scos iar. Rămâne ce este, propriul său prizonier, o „slugă” a vanităţii şi maximului de competenţă deja atins, unde păstrarea poziţiei a devenit raţiune de a fi. O slugă prin vocaţie!

Vorbim despre acelaşi Cosmin Prelipceanu din pricina căruia Andrei Gheorghe a părăsit trustul. Vă mai amintiţi? Şeful i-a interzis explicit lui Gheorghe să rostească măcar la radio odioasele cuvinte: Pink Floyd! Că despre a le difuza muzica nici nu încăpea vorbă! Ce e asta, cenzură, prostie? Penibil în formă pură.

Dacă mai vreţi o mostră despre cum sunt aranjate ploile "politicii editoriale", citiţi aici:

http://fbudea.blogspot.ro/2016/05/puricii-si-elefantul.html

marți, 16 mai 2017

Specialisti in cioate

„Specialiştii” Primăriei din Oradea au o aplecare, psihanalizabilă cred eu, către cioate.

Aleea Ştrandului, cea care mărgineşte Parcul Brătianu, e cel mai bun exemplu în acest sens. Cred că n-a rămas acolo un singur copac care să nu poată aspira, în mod îndreptăţit, la statutul de „mare mutilat al administraţiei Bolojan”.



Atât de frumosul tunel vegetal care acoperea aleea nu mai există. Cei mai falnici copaci ai săi, unii dintre ei în vârstă de peste 100 de ani, trag să moară. N-au cum să reziste atacurilor sistematice, aşa-ziselor toaletări, la care sunt supuşi

Distrugerea merge din aproape în aproape, până se ajunge la rădăcină. Mai întâi sunt tăiate crengi. Inevitabil acestea se usucă. Apoi, evident din raţiuni de siguranţă publică se taie crăcile. Rănile fac scorburi adânci, care merg până în inima copacului. Atunci se intervine „salvator”. Te pomeneşti că, în prostia lor fudulă, vinovaţii sunt chiar mândri de treaba pe o care fac?!

Ce bătaie de joc! Deşi ultimele tăieri s-au făcut în urmă cu câteva zile, din loc în loc, în coronamentul copacilor, mai există destule crengi uscate. Cum, probabil, planul la metri cubi de masă lemnoasă era îndeplinit, „drujbiştii”, ca unii care îşi iubesc munca, la fel ca şi banul de la Primărie, au mai lăsat ceva şi pentru data viitoare. Iată, ce picioare scurte are povestea cu grija lor pentru siguranţa trecătorilor.


Se vede că ştiinţa lor e bearcă, precum le e şi lucrarea!