Că-care comunicare!?

Aud, pe stradă (!) o discuţie care ar putea oferi o posibilă explicaţie pentru faptul că, în luna martie, la plata pentru februarie, orădenii s-au trezit cu facturi mai mari la întreţinere decât cele achitate pentru prima lună din an.

Cică, în decembrie, „s-a facturat mai repede”, că, deh, veneau sărbătorile iar lucrătorii regiei de termoficare sunt şi ei oameni. În plus, deoarece luna ianuarie a fost foarte friguroasă, factura la încălzire ar fi cunoscut nişte creşteri suplimentare. Acestea ar fi motivele pentru care, în scopul de a menaja bugetele locatarilor, unele asociaţii, în bună înţelegere cu CET-ul ar fi căzut de acord să mute plata unei părţi din costul agentului termic pe factura lunii februarie, factură scadentă în martie.

Frumos gest, înţeleaptă decizie, dar – pentru numele lui Dumnezeu! – corect nu ar fi fost să aflu şi eu?!

Iată ce a ieşit, pentru că cineva: asociaţiile, CET-ul, Primăria Oradiei, au uitat regulile de bază ale comunicării; suspiciuni, nervi, frustrare, întrebări fără răspuns!

Formidabila maşinărie de comunicare, ups!, era să scriu de propagandă, a domnului Bolojan mai dă şi rateuri?! Să fie vina celor de la CET? Acolo sunt două instituţii, fără nici un purtător de cuvânt calificat. Evident, ca să fie bani destui cât să ia dom’ director salariu din două părţi şi ca „firma” să facă profit, conform directivelor domnului primar.

Una peste alta, avem de-a face cu un eşec. Iadul e fandosit cu bune intenţii. Când ai puterea, nu e destul să vrei să faci bine, nu e deajuns nici chiar să-l faci, este obligatoriu să le spui oamenilor ce se întâmplă. Cu atât mai mult cu cât este vorba de banii lor. Pentru că plătesc, au acest drept!

Fierbinteli trecatoare

Mai ieri, un prieten, Tomi, locuitor al Oradiei posta, pe facebook, următorul mesaj: „Azi, vecinii mei s-au adunat în faţa blocului. Sunt supărati că, pentru luna februarie, faţă de cea precedentă, cheltuielile de întreţinere ajung la 150-200 de lei, pentru un apartament cu două camere. Şi asta în condiţiile în care febraurie a fost mai caldă decât prima lună din an şi mai scurtă, 28 de zile. Ce se întâmplă? Din câte ştiu, nu s-a scumpit căldura”.

Observaţiile amicului meu au prilejuit un lung şir de replici şi comentarii. Evident, oamenii sunt nemulţumiţi. Aceeaşi stare de fapt era prezentată şi într-un material de presă, publicat în urmă cu câteva zile de Bihoreanul (http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/ieftiniti-incalzirea-noul-cet-aduce-bani-grei-orasului-dar-primarul-bolojan-nu-mareste-subventia-132649.html). Fiindcă sunt destui orădeni care nu-şi mai pot permite să achite cheltuielile de întreţinere, tot mai mari de la un an la altul, asociaţiile de locatari somează Primăria să mai taie din costurile aferente locuirii.

Nu sunt puţini cei care spun că, între timp, casele lor nu au devenit mai mari şi, din câte se ştie, cel puţin oficial, nici preţul pe care ei îl plătesc pentru agentul termic nu a crescut. Explicaţia oficială e că a fost mai frig în această iarnă şi, pe cale de consecinţă, centrala a ars mai mult gaz pentru a ne asigura confortul termic în locuinţe. În ce măsură a izbutit, e altă discuţie. Ideea e că suntem buni de plată.

Din câte am reuşit eu să aflu, conform contractului, furnizorul se obligă să ne asigure încălzirea spaţiilor de locuit, suprafaţă/parametrii de confort. De aici mai departe e treaba lui. Aducerea în discuţie a „iernii aspre” seamănă cu stiuaţia în care şoferul de autobuz le-ar cere pasagerilor mai mulţi bani, pe motiv că vântul, care bate din faţă, măreşte consumul de combustibil. Poate mă înşel, dar n-am auzit niciodată ca furnizorul de energie electrică să mărească factura pe motiv că furtuna a culcat la pământ o parte a reţelei de distribuţie.

Din materialul de presă citat mai sus, am reţinut dorinţa primarului Ilie Bolojan de a face din furnizorul de agent termic o societate care să producă profit. Desigur, pe spezele noastre. Am mai spus-o, nu cred că e corect ca o regie de interes local să ajungă în situaţia de a îşi exploata principalii acţionari, care sunt tocmai cetăţenii. CET-ul cel vechi, la fel ca şi cel nou, nu ar fi existat fără contribuţia noastră. Şi poftim recunoştinţă!

Evident, însă, domnul primar are o altă viziune. Eu insist, ca prostu’, şi tot zic că e uşor să faci performanţă administrativă dacă aceasta e finanţată pe banii cetăţenilor. Dar, cu puţină îngăduinţă, putem spune că se poate şi asta, cel puţin atâta timp cât orădenii consimt, prin alegeri sau prin tăcere, la acest tip de politică. Însă, iată că oamenii încep să se adune în faţa blocurilor. Numărul celor care cred că e tot mai scump să fii orădean creşte de la an la an. Suntem, oare, noi vinovaţi că veniturile noastre nu ţin pasul cu „aspiraţiile” administraţiei? Să ne mutăm la ţară?

Dar, iată, a venit primăvara! Cum cresc ştevia şi urzicile, facturile la întreţinere scad. Plata întreţinerii nu ne mai arde... până iarna viitoare.

„Ciuperca” mică

Dacă i-aş fi adversar politic, aş spune că primarului Ilie Bolojan îi fuge pământul de sub picioare. Dar nu e aşa. Pământul chiar a luat-o la vale şi, deşi fenomenul se petrece chiar sub ferestrele biroului său, pare că edilul nu ştie.

Deşi nu are încă vârsta unui mandat, taluzul care mărgineşte promenada amenajată pe malul drept al Crişului Repede, în paralel cu strada Emilian Chitul, a luat-o la vale. Pe aproape întreaga distanţă dintre centrul oraşului şi pasarela pietonală aflată în aval, malul tinde să se reverse peste parapet. Nu sunt puţine locurile în care pământul a ajuns deja pe trotuarul de mai jos.

Nu trebuie să fii cine ştie ce mare specialist ca să observi că lucrurile au fost (şi aici!) făcute prost. Pământul n-a fost stabilizat cum trebuie, plantele care ar fi avut rol de fixare a solului nu au prin rădăcini şi, în plus, calitatea ţărânei – prea nisipoasă – au contribuit din plin la apariţia fenomenului. Din loc în loc, există deja chiar şi mici ravene care ameninţă să se extindă, punând în pericol mai ales stabilitatea străzii de deasupra lor.

Spre aducere aminte mai trebuie spus că aleea cu pricina are prostul obicei de a se inunda, atunci când debitul Crişului Repede creşte prea mult, că pardoseala a fost cârpită, la scurt timp după darea în folosinţă, şi acum, iată, „fenomenul Ciuperca” se repetă, din fericire însă, la o scară mai mică. Iată, imaginea completă a unui lucru făcut prost, cu bani buni, probabil de către nişte băieţi deştepţi.

Dacă vreodată cineva va fi luat la rost, să ne aşteptăm ca tot „proiectanul” să fie făcut responsabil?!