O ruşine cât ţara!

Şoc! Administraţia Bolojan, aceeaşi care l-a trimis pe Gojdu la ştrand, în Ioşia, pesemne pentru a-şi trata reumatismul (căci nici unei statui nu-i poate fi uşor să stea în vânt şi-n ploaie atâţia ani), a scos sărbătoarea de 1 Decembrie din Piaţa Unirii! Mai mult, anul acesta, evenimentele se vor desfăşura în trei locuri: parada în Centrul Civic, ceremoniile la Statuia Ostaşului Român (ex-sovietic) şi "masa din marmită" pe platoul Casei de Cultură.

Trebuie - musai! - să fii foarte, foarte, prost ca să nu bagi seama că, în lipsa unui monument dedicat Întregitorului, Regele Ferdinand I, locul unde poţi cinsti aşa cum se cuvine Ziua Naţională, în Oradea, nu poate fi altul decât Piaţa Unirii, acolo unde se află şi statuia lui Mihai Viteazul, primul unificator de ţară. Trebuie o doză mare de incultură ca să îţi treacă prin cap să omagiezi Unirea la monumentul care, până mai ieri, glorifica Armata Sovietică "eliberatoare". Asta e o flagrantă nepotrivire de timp şi de spaţiu. Faptul de a fi ajuns ştab, fie şi prin voinţa alegătorului, nu te face nici mai bun, nici mai educat. Şi, iată, acum se vede că pentru a conduce o comunitate e nevoie de ceva bun simţ şi de o brumă de educaţie.

E clar că ceremoniile oficiale şi defilarea nu pot fi organizate ocolind caruselul sau pe patinoarul gata instalate în Piaţa Unirii. Dar, tot nu pot să nu mă întreb dacă decizia asta penibilă e o răzbunare a primarului Bolojan, care aşa cum se ştie a vrut chiar să-l "mute" pe domnitor într-un fost cimitir, sau o uriaşă gafă de protocol?

Eu nu aş pune semnul egal între Sărbătoarea Crăciunului şi blâciul tradiţional, dedicat evenimentelor de la sfârşit de an. Şi tocmai ăsta e motivul pentru care ţin să subliniez că Ziua Naţională impune mai mult respect şi mai multă atenţie din partea autorităţilor. Mă şi mir că prefectul nostru, a toate veghetor, Claudiu Pop, nu are nimic de zis despre ruşinea asta!

Este cât se poate de evident că Târgul de Crăciun trebuia organizat, ca şi anul trecut, în Cetate. Atunci a fost o incontestabilă reuşită. Monumentul a asigurat o atmosferă de feerică sărbătoare evenimentului. În Piaţa Unirii trebuia "Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului". Doar că în capul administraţiei e e haos, lipsesc viziunea şi coerenţa. Se vede, din ce în ce mai limpede, că lucrurile sunt făcute ca să fie făcute, "să nu pierdem banii", cum obişnuia să spună domnul primar.

Degeaba aducem din trecut simboluri, dacă nu ştim să le respectăm aşa cum se cuvine. Degeaba mergem la manifestări pentru că dă bine, trebuie, sau fiindcă e an electoral. Totul e degeaba dacă gestul nu pleacă din suflet. Dacă m-aş număra printre oamenii care contează în judeţul Bihor sau în Oradea, eu unul nu m-aş duce anul acesta la evenimentele oficiale ce marchează Ziua Naţională. Ar fi un semn de protest faţă de această gafă ori prostie intolerabilă. Zău, nu e cazul să îşi bată alţii joc de noi. Ne descurcăm de minune şi singuri.

Ciuperca, o palma dupa ceafa lui

Ciudat cum se mai leagă unele lucruri! Sigur, puteţi spune că nu-i decât o coincidenţă, dar tot ciudat este.

Vă mai amintiţi cum, acum vreo doi ani, primarul Ilie Bolojan sfida Agenţia de Mediu, tăind fără avizul acesteia (atenţie este vorba de o instituţie a statului!) cei nouă stejari din Piaţa Unirii? Şi în acest caz, ca şi la Ciuperca, a existat un proiect de amenajare a pieţei, care a fost modificat, tot fără ştirea sau avizul „autorităţilor”, şi pus în aplicare peste capul lor, după capul „lui”...

Din câte scrie presa, povestea s-a repetat, după acelaşi tipar, şi în cazul amenajării dealului Ciuperca. Iată, rezultatele n-au întârziat să apară! Un proiect de două milioane de euro s-a dus... dracului. Acum intervenţiile de urgenţă sunt plătite de Primărie. Proiectanul şi constructorul dau din colţ în colţ. Oricum, garanţia constructorului, numai vreo 16.000 de euro, nu reprezintă nimic din valoarea lucrărilor ce trebuie (re)făcute. Toată povestea se îndreaptă, cu paşi veseli, către o situaţie de genul „prinde orbul, scoate-i ochii”. Altă coincidenţă! Povestea cu podul Macio vă spune ceva? Acolo paguba a fost numai de vreo 500.000 de euro. Te pomeneşti că Bolojan cel harnic a început să lucreze în pagubă? Pentru noi, desigur!

Deci, administraţia Bolojan i-a dat cu flit Agenţiei de Mediu, o dată. Apoi, văzând că se poate, a făcut-o din nou. Îmi imaginez că, poate, dacă şeful instituţiei din Piaţa Unirii n-ar crede despre el însuşi că este infailibil, dacă maşina de vot ar avea un dram de conştiinţă, cât să pună – măcar din când în când - unele întrebări şi să mai spună şi "nu", şi dacă „specialiştii” şi-ar vedea de treabă nu s-ar fi ajuns aici.

Pur şi simplu nu poţi să faci totul după capul tău, fără ca, la un moment dat, realitatea să nu-ţi dea o palmă după ceafă! Până la urmă, despre asta e vorba şi atunci când vine discuţia despre cine poartă cu adevărat răspunderea pentru căderea Cipercii. Că, vorba unui amic, nu poţi să treci modificarea unui proiect prin Consiliu, ca gâsca prin apă, şi nici să îţi asumi – ELECTORAL – toate meritele realizării lui pentru ca acum, când beleaua e mare de se vede din centru, să taci ca porcu’n cucuruz. Sau poţi... dacă eşti nesimţit!

Glaciaţiunea – filă de jurnal

E seară. Intru în casă şi mă izbeşte un aer proaspăt. Frapant! Prea proaspăt. Realizez că în locuinţa mea e mai rece decât pe casa scării. Nedumerit, pun mâna pe calorifer, e rece ca şi de fier. Deschid robinetul de apă caldă, dar sunt tratat cu scuipaţi. Chiuveta e cea care mă scuipă. Şi jetul e, evident, rece. Gândurile mele, cele mai bune, se îndreaptă, iar!, către domnul primar. Uite că învăţăturile lui Ceauşescu prind bine şi în „Epoca Bolojan”. „Mai puneţi o haină pe voi”, ne îndemna defunctul de la Târgovişte. Îmi amintesc alt citat, deja clasic, prin care edilul îşi exprima speranţa că orădenii vor câştiga mai bine, pentru a-şi putea permite să plătească factura la căldură. Adică, să câştig mai mult, nu ca să îmi iau o carte, nu pentru a merge, o dată pe an, la stomatolog, nici măcar pentru a-i face o bucurie copilului, ci pentru a scoate „Termoficarea” din budă?! No, ăsta da liberalism! Ce spun eu? Capitalism sălbatic. Curat sălbatic, coane Ilie!

Se spune că prima fază a hipotermiei e un delir în care parcă ţi s-ar face cald. Îmi vin în minte cuvintele spuse, taman la Oradea, pe tema legării poporului de „glia” termoficării, de însuşi preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Îmi fac cruce şi reproduc citatul: „E ok să-i forţezi pe oameni să intre într-un anume sistem pentru a obţine finanţare, dar apoi trebuie să le permiţi să iasă din acest sistem”. Bang! Ca din străfundurile celui mai adânc puţ al gândirii. Acolo lumina spiritului n-a ajuns niciodată. Cu alte cuvinte, e normal să îmi suceşti mâna la spate, delicat să nu mi-o rupi, ca să mai pot şi plăti, dar asta numai până păcăleşti Uniunea Europeana. După care, eventual, mă laşi din strânsoare. Dar, sunt convins, că vei avea tu – furnizor – grijă să-mi pui destule piedici cât să mă faci să mă gândesc măcar de două ori înainte să ne despărţim. «Conu Chiriţu în provincie» e ori un comunist tâmpit ori a fost uns destul de bine cât să-i renteze ipostaza de a face pe prostu’?!

O fi de la nervi, dar, parcă simt că mă încălzesc puţin... Nu, încet, încet, lucrurile tind să reintre în normal. Uau! Caloriferul e călduţ. Apa caldă e bună de-o baie, după ce am golit prima vană. Cum, necum, lucrurile vor reveni la normal. Sigur, va dura până dimineaţă ca întregul volum de aer din cameră, plus pereţii, să revină la o temperatură normală, dar... Asta e! Dacă tot m-am dezmorţit, intru iar la idei. Nu-mi iese din cap gândul că plătim cea mai scumpă căldură pentru cele mai proaste servicii! Rezultă, cea mai... Cum să fie? Vă las pe voi să-i puneţi eticheta. Deci, cea mai... administraţie. Eu n-am un răspuns, deşi sunt zisul „udemerist” Budea, „specialist în termoficare”. Chiar aşa! Ce fel de „specialist” trebuie să fii pentru a constata, empiric, că în casa ta e frig şi că glaciaţiunea costă cât nu face?!

Să trecem şi peste asta. Nu ştiu de ce am vaga impresie că, peste noapte, cineva umblă la heblul cu căldura. Adică, tot foindu-mă în pat, am constatat că, dincolo de stratul protector al plapumei, e cam răcoare. În ultimă instanţă, pot chiar să accept că „geniile” de la Termoficare lucrează la eficientizarea producţiei. Dar, pe cale de consecinţă, nu pot să-mi reprim o întrebare: dacă e aşa, atunci de ce eu plătesc la fel de mult pentru aceeaşi unitate de suprafaţă? Să fie bine doar pentru ei, să scoată profit? Păi, regia asta nu era pentru „popor”? Una peste alta, poate nu-i rău ca noua centrală să lucreze mai profitabil, dar să simt şi eu.

Iată că se face dimineaţă. Mă simt obligat să închei într-o notă caldă, de optimism. O fi fost o sincopă. A câta? Desigur, nu ultima... Mai povestim! Dacă ne-om înţelege, la cum dârdâim.

Dealul „Ciuperca” sau catastrofa sunteţi voi, bă!

Am fost şi eu să văd „minunea de la Ciuperca”. Sincer, mă aşteptam să-l văd acolo pe domnul primar Ilie Bolojan, smulgându-şi din cap bruma de păr ce i-a mai rămas. O afacere de 1,9 milioane de euro s-a dus dracului la prima ploaie mai zdravănă. Primarul nu era acolo şi, din câte am reuşit eu să frunzăresc presa de azi, deocamdată tace. Cică, mâine, 15 noiembrie, onor Primăria va da publicităţii un comunicat de presă cu privire la acest dezastru. „A doua zi după Scripturi...”.

Regret amarnic să vă reamintesc, dar, astă vară, la câteva zile după ce s-a tăiat panglica noului obiectiv turistic şi electoral, am scris, chiar pe acest blog, să gazonul a şi început să se rupă, cu solul de sub el cu tot. Ei bine, chiar de acolo a pornit alunecarea care acum a distrus totul.

A fost destul să plouă o zi pentru ca „marea realizare” să se ducă de râpă. Mă tem că nu mai e nimic de salvat pe acolo. Locul arată ca după război sau ca şi cum ar fi căzut o bombă, taman în inima „ctitoriei”. Pe alocuri valul de pământ, prelins pe pantă ca o undă de lavă, a venit peste trotuar. În panta dealului Ciuperca s-a căscat mai multe crevase, unele de până la cinci metri adâncime. Acum da, se poate spune că, în sfârşit, cascada artificială, mândria primarului, are 12 metri! Totul s-a dus la vale sau de râpă.. Pe câteva sute de metri pătraţi tot stratul de sol lipseşte şi a fost scos la lumină lutul impermeabil pe care dealul stătea într-un echilibru fragil. E clar ca şi bună ziua că, o dată cu îndepărtarea vechiului ecosistem; arbori, tufe, vie, etc., lucrările ordonate de administraţia Bolojan, au distrus acest precar echilibru. Copaci, gazon, tufe ornamentale au fost înghiţite de pământ. Unul din punctele de belvedere arată de parcă ar fi fost dinamitat. Piciorul său de sprijin, care până sâmbătă noaptea se afla sub pamânt, s-a desprins de plafonul din beton şi acum e la vreo trei metri mai în faţă. Gabioanele din sârmă umplută cu piatră au fost contorsionate de parcă ar fi fost făcute din plastilină. Din loc în loc, forţa telurică a înşirat dalele pavajului în picioare, ca pe nişte piese de domino. Coşuri de gunoi, corpuri de iluminat, porţiuni de gard au avut aceeaşi soartă. E nevoie de un exerciţiu de imaginaţie să înţelegi ce-au fost la Ciuperca până mai ieri.

Pentru o clipă mi-a fugit gândul la cutremurul din Italia. Asemenea imagini nu mai vezi decât la televizor. Abia acum „Ciuperca” are şanse să devină obiectiv turistic. S-ar putea numi Parcul tematic: „Catastrofa sunteţi voi”. Însă, autorităţile locale au avut grijă să sudeze zonele de acces. Evident pentru siguranţa noastră! Eu aş zice că au făcut-o pentru siguranţa lor. Cred că orice om în care mai pâlpâie o scânteie de spirit civic ar trebui să se revolte pentru ceea ce s-a întâmplat acolo. Şi să ceară socoteală. Că, pentru numele lui Dumnezeu, a costat aproape două milioane de euro!!! Că veni vorba de siguranţă. În condiţiile date, mai poate oare garanta cineva că drumul expres, aflat la baza dealului, sau pasarela care traversează, la vreo 10 metri înălţime, şoseaua şi calea ferată sunt sigure?

O femeie trecută de 60 de ani îmi spunea că, mai înainte, parcul a fost amenajat de comunişti, acum 50 de ani. A rezistat o jumătate de veac şi acum, după amenajarea lui Bolojan, tot dealul s-a dus! Aş putea să pun pariu că „ăia” n-au băgat nici un milion de lei în toată lucrarea. Domnule primar, pentru banii ăştia, dictatorul v-ar fi pus la zid imediat, împreună cu toată camarila care a „supt” din lucrarea asta. Din punctul meu de vedere, aşa nepriceput cum zic alţii că sunt, se vede de pe strada Olteniei că lucrarea a fost de batjocură. Mă şi mir că DNA se încăpăţânează să nu observe, nici acum când dealu’ mai că vine peste ei. Ei, dacă s-ar săpa oleacă pe acolo, cine ştie câte straturi impermeabile de mizerie umană s-ar putea descoperi. Pe ele s-a dus tot dealul la vale.

Puşi în faţa crudului adevăr, cei de la Primărie vorbesc despre garanţii şi alte studii care să descopere ce s-a întâmplat. Alţii, mai responsabili, invocă o aşa-zisă „catastrofă naturală”. Care catastrofă, băi specialiştii lu’ peşte?! Că n-a plouat decât o zi. N-au fost inundaţii. Autorităţile n-au anunţat nici o calamitate în Bihor. Adevărata catastrofă sunteţi voi! Disputa, care de abia acum începe, o să fie cât se poate de interesantă. E de văzut, pentru cine are ochi să vadă, cine şi pe unde va scoate cămaşa. Mă aştept ca Primăria, proiectantul şi executantul să înceapă un adevărat turneu de tenis cu... răspunderea. Dacă firma care a executat lucrarea se apucă să repare totul pe spezele ei, sigur ajunge la sapă de lemn. Acolo e de muncă precum după cutremur. Sunt tone de beton care trebuie îndepărtate. Nu ştiu cine şi prin ce metode va pune „la loc” pământul pornit la vale. Cine va plăti materialele distruse? Cine va reconstrui totul şi pe ce bani? Cineva mi-a spus că până şi unul din pilonii de susţinere ai noului restaurant, cel de pe coama dealului, s-ar fi fisurat. Fapt este că localul a fost închis. Cică li s-a sugerat chiriaşilor că e mai bine aşa...

Mă mai întreb, în prostia mea, dacă Uniunea Europeană va sta şi ea drăguţa doar să se mire cum, la Oradea, se duc la vale banii cetăţenilor ei.

Fapt este că „parcul dendrologic” s-a dărâmat... ilogic. Iar noi ne-am ales cu spectacolul, în vreme ce alţii şi-au tras caimacul. Nici parcul de la Ciuperca, aşa cum era el, nu mai e, nici banii nu mai sunt. Sau, cum probabil va încerca să ne consoleze domnul primar Ilie Bolojan, ar fi fost o prostie să nu cheltuim banii europeni. Oricum, numa’ să-i cheltuim.  Aferim!