Într-o serie de demersuri, la fel de sincere precum îl ştiu eu că este, prietenul meu Valeriu Leucuţa s-a adresat, în repetate rânduri, autorităţilor locale de protecţie a mediului. Spera ca, prin luările sale de atitudine să mai poată salva câţiva copaci din Oradea. Exasperat de lentoarea, ca să nu spun de orbirea instituţiilor statului, Vali a trimis, recent, presei o scrisoare, o somaţie aş putea spune, prin care cerea Gărzii de Mediu Bihor să intervină pentru a constata dispariţia, toaletarea barbară sau distrugerea cu bună ştiinţă a câtorva sute (mii, zice el!?) de copaci din oraşul nostru. Presa, în covârşitoarea ei majoritate, a tratat onest subiectul. Cele mai „ortodoxe” publicaţii au preluat în întregime textul pătimaşului iubitor al naturii. Doar „Bihorel”, a treia zi după Scripturi, găseşte de cuviinţă să se plaseze de partea „organului” şi mi-l face pe Vali cu ou şi cu oţet, având grijă mare să precizeze că Garda a verificat, punctual, toate sesizările lui şi a constatat că nici una din ele nu se confirmă. Hai nu zău?! Deci, conchide odiosul personaj, avem de-a face cu un „Agitat(or) de serviciu” şi nimic mai mult... Dacă aţi avut răbdarea de a mă urmări până aici, daţi-mi voie să fac două precizări.1. Foarte recent Organizaţia Mondială a Sănătăţii a confirmat că poluarea este unul dintre cei mai periculoşi factori ce favorizează apariţia mai multor forme de cancer.
2. Acest text nu îşi propune să „îl răzbune” pe Vali Leucuţa, nu plăteşte poliţe şi nici măcar nu dă lecţii nimănui. Aceste rânduri vor doar să exprime o uriaşă nedumerire şi o la fel de mare mâhnire. Atât!
Din câte eu ştiu, Garda de Mediu este o instituţie de stat, deci - fiind plătiţi din banii noştri - funcţionarii ei ar trebui să ne reprezinte, cu prioritate, interesele. Departe de ei o astfel de atitudine. Una la mână că nu văd cum ar fi putut, în mod demn de a fi luat în serios, să verifice pe parcursul a doar câteva zile toate sesizările făcute de autor în „incriminata” sa scrisoare deschisă. Doi la mână, să presupunem că acesta ar fi greşit, că s-a înşelat în totalitate. Eu cred că este inadmisibil ca un funcţionar public să „scape” către presă o astfel de informaţie, conştient fiind că, prin aceasta, petentul ar putea fi supus unor atacuri nedemne. Pe scurt, e ca şi cum ai sesiza poliţia în legătură cu o infracţiune şi agenţii te-ar da în gât la presă că eşti un „turnător” prin vocaţie. Dacă Garda de Mediu are un „cap” şi dacă acesta nu e în cârdăşie cu „hoţii”, un alt cap trebuie să cadă! Ştiu, din proprie experienţă – ca cetăţean şi fost jurnalist – câte de harnici sunt cei puşi să vegheze la respectarea dreptului meu constituţional la un mediu sănătos. Ce-ar fi să spună domniile lor câte amenzi au dat în Oradea, să zicem în ultimii opt ani, pentru „masacrul verde” care se petrece zi de zi sub ochii noştri?! De ce sunteţi în stare am văzut când au fost tăiaţi stejarii din Piaţa Unirii. Primarul Ilie Bolojan v-a pus în genunchi şi, se pare, acolo aţi rămas. Suntem fruntaşi pe ţară la defrişări ilegale şi domniile lor se răfuiesc cu cei care iau atitudine! Din acest motive nu mă miră că, fiind criticaţi public de un cetăţean care nu e la prima sa „răscoală” ecologistă, cei de la Garda nu ezită să încerce a-l compromite pe autor. Aşa domniile lor nu vor mai fi deranjaţi de alţii ca el, cărora le-ar putea trece prin cap să ne facă dreptate. După carte, ziaristul e vocea societăţii civile, a cetăţeanului, a celui oropsit. Dar, iată, în acest caz „câinele de pază” s-a dat cu domnii cei de vază. Ştiu, din experienţa personală de jurnalist, câţi oameni veneau „la ziar”, nu ca să îşi găsească dreptatea pe care nu le-o dădea nimeni, cât pentru ca măcar să îi asculte cineva. Dacă toţi aceştia sunt trataţi în funcţie de interesele „stăpânilor” şi nu ale societăţii, să nu se mai mire nimeni că oamenii (societatea) nu mai cumpără ziare. Dacă râzi de suferinţa unui om – fie ea şi una închipuită – nu poţi să fii ziarist. Eşti, cel mult, un cinic, dacă nu chiar un complice al sistemului zis "ticăloşit". Discreditând strigătul de disperare al unui om către „putere”, ziarul se face părtaşul acesteia. Ori, din câte îmi amintesc eu, ar trebui să fie măcar obiectiv, dacă nu neapărat de partea cealaltă a baricadei alături de cetăţean. Fără să înţeleagă, „tovarăşii organelor” pierd şi ei pe termen lung. Nu ca persoane, cât ca instituţii. Prost să fii să cumperi un ziar care a devenit „trompeta” stăpânirii, de orice fel ar fi aceasta! Încă de la naşterea ei, presa e contra. Ei, dar după cum se vede, ziarele de azi nu mai sunt „în slujba cetăţeanului” şi au încetat să mai fie vocea acestuia. Şi-au găsit alţi stăpâni, mai cu dare de mână, fiindcă noi am sărăcit de tot... atât material cât şi spiritual. Oameni buni, (aici nu mă adresez celor care şi-au şters picioarele pe bunele intenţii ale bunului meu prieten) vă rog să înţelegeţi că civismul, implicarea socială, atitudinea şi solidaritatea sunt cei patru stâlpi ai democraţiei. Conducătorii sunt aceiaşi din toate timpurile. Nu îi lăsaţi mai sus decât li se cuvine să stea pentru că următorul lor pas va fi făcut pe gâtlejul vostru. PS Azi a fost o zi mare. S-a dat în folosinţă zona de picnic de la Silvaş. N-a băgat nimeni de seamă, nici măcar Garda!, că 75% din vegetaţia de pe insula cu acelaşi nume a dispărut sub drujbele primăriei. În plus, domnul Birta - un ins care nu prea înţeleg eu ce învârte prin Primăria Oradiei, fiindcă acum patru ani era mare patriot local pe la Sânmartin - vrea să ne convingă că podul cu capete de beton a fost neapărat necesar. Stop joc! 800 de milioane de lei vechi a costat acest pod! Adică, aproape un miliard. Şi domnia sa spune, ca un papagal, desigur - fiindcă i-au şoptit-o alţii - că nu se putea altfel. Că, dacă ar fi fost din lemn, podul era „luat de ape”. Iar vreţi voi să ne luaţi de proşti!? Adică, o punte suspendată - deasupra nivelului maxim al râului - făcută din lemn, cu bani mult mai puţini, la capătul din aval al insulei, nu era o soluţie?! Poate că nu... în „economia şpăgii”.
