Prudent, prea prudent

… aproape laş, pentru un om politic cu pretenţiile lui Bolojan. Este vorba, evident, de anunţul privind tandemul propus de PNL Bihor pentru conducerea Primăriei Oradea şi a Consiliului Judeţean. După cum ştiţi deja, candidaţii sunt: Ilie Bolojan, la Primărie, şi Mircea Mălan, pentru preşedinţia CJ Bihor.

Analiştii noştri, “deştepţii”, zic că vestea era previzibilă. Mare chestie! Sigur că era, doar a spus-o însuşi primarul, la o televiziune naţională, la oră de maximă audientă, cu tot concursul moderatorilor. Temporizând lucrurile, îşi dorea poate ca o parte a orădenilor să suporte mai uşor şocul.  Şocul oficializării noii sale candidaturi.

Iată de ce spun eu că a fost, mai degrabă, o decizie laşă.

Secretarul general al PNL (mare partid, mare funcţie!) e primarul unui municipiu de mâna a doua, aflat hăpt la dracu’n praznic faţă de Capitală!? Parcă ceva nu se potriveşte. Logica politică şi cea a bunului simţ ar fi trebuit să îl împingă pe Ilie Bolojan către Bucureşti. Dacă tot a ajuns cine a ajuns… Această funcţie politică, înaltă, ar fi trebuit să reprezinte o nouă etapă, superioară, a carierei sale. Dar, primarul a decis să nu ne părăsească “de tot”.

Ce proroc Ilie! Ne va conduce probabil “prin telefon”… cum el însuşi declara într-un interviu, spunând că Oradea nu poate fi gospodărită aşa.

Desigur, Ilie Bolojan socoteşte că va fi reales. Ceea ce nu poate nici el să ştie, cât o fi de sus în partid, şi asta îi dă s-ar părea oarece dureri de cap, este cum va ieşi PNL din cele două rânduri de alegeri ale lui 2016. D’aia Primăria Oradiei îi este numai bună drept plasă de protecţie.

La o adică, nimic nu îl poate împiedica să lase Oradea, în cazul unor rezultate bune obţinute de partid la nivel naţional, pentru o demnitate mai înaltă; ministru, senator, etc. Pe de altă parte, dacă iese prost, şi în PNL sunt destule semnale că lucrurile nu merg tocmai cum ar trebui să meargă pentru ca partidul să câştige alegerile, Ilie Bolojan are “slujba” asigurată. În plus, dacă o fi să plece, mai la toamnă, sigur găseşte el pe cineva pentru care să “garanteze”. Un păpuşoi, ca şi Mălan.

Deşi pare o promovare, în cazul vicelui e clar că este mai degrabă o misiune. Da, teoretic, preşedintele organizaţiei PNL Oradea, Mircea Mălan, ajuns preşedinte al Consiliului Judeţean, devine un personaj politico-administrativ mai important decât primarul municipiului reşedinţă de judeţ. Însă chestia asta e pură teorie. Este clar că actualul viceprimar al Oradiei nu va fi altceva decât omul lui Ilie Bolojan la comanda judeţului. Se va aduna astfel prea multă putere în mâna unui singur om. Şi cred că perspectiva aceasta ar trebui să ne dea serios de gândit. Se va naşte o nouă oligarhie. Bihorul va fi precum era Rusia sub preşedinţia lui Medvedev, când Putin, premier fiind, conducea de fapt ţara.

“Delegarea” lui Mircea Mălan la Consiliul Judeţean lasă liber jilţul de vice. Situaţie numai bună pentru Ilie Bolojan care, precum Vodă, îşi va alege un al secund. Eventual, unul care să-l suplinească pe termen lung. Nimic nu îl poate împiedica, fiind dus la Bucureşti, s-o lălăie cu primăria o juma’ de mandat, poate chiar mai mult. Dacă vin ai lui la putere şi se fac că “uită” să organizeze anticipatele.

În fond, ce îl recomandă pe Mircea Mălan pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor? Să urci, din poziţia de vice al municipiului Oradea, taman în cea de preşedinte al Judeţului mi se pare a fi un pas puţin prea mare. Mai ales pentru un asemenea “profil politic”. Cam şters, aş zice eu.

Dar, dacă Mălan pierde, Bolojan nu are nimic de pierdut…

Şi încă ceva! Aş fi curios să ştiu unde va fi Ilie Bolojan în campania electorală? Acolo unde îl reclamă funcţia politică sau unde impune poziţia administrativă? Ştiu că nu îşi face probleme pentru realegerea sa la Oradea, dar, parcă, iarăşi, ceva nu a fost aşezat aşa cum trebuie.

Dacă manevrele egoiste ale domnului primar vi se par lipsite de eleganţă, aminitiţi-vă că în politică nu eleganţa este prima calitate a actorilor din linia întâi. Ce, parcă “pensionarea” lui Cornel Popa-i act de binefacere?!

Ăsta e caracterul noilor noştri oameni politici. Sunt nişte duri, dar nu îşi asumă riscuri, conduc prin marionete şi, la nevoie, taie pe la spate! Eu zic că merită votul nostru unanim!

Roşu, alb... verde

Când e vorba de Piaţa Unirii din Oradea, alb – roşu sunt culorile care reprezintă cel mai bine imaginea unui faliment. În acest caz este vorba despre eşecul unei idei, al unui proiect. Ştim că orice rateu e orfan. Toţi, mai ales oamenii politici, se vor „părinţi” numai în caz de izbândă. Aşa cum ne-a obişnuit primarul Bolojan, dacă ceva iese nasol, alţii sunt de vină.

Înconjurate de panglicile alb – roşii, spaţiile verzi din Piaţa Unirii frizează urâţenia absolută. Ce s-a întâmplat acolo, o crimă cumva? Da, Ilie Bolojan a distrus centrul Oradiei. Dacă asta nu e crimă...! Ce sunt azi spaţiile verzi din Piaţa Unirii, un şantier? De fapt, care spaţii verzi?! Că iarba-i deja galbenă! Ori, poate că, în campanie, dacă până atunci Piaţa va fi gata, se vor înghesui mulţi să-i taie panglicile. Las’ să fie pentru toată lumea!

Am mai scris-o pe undeva, nu ţin minte ca, în proiectul iniţial, spaţiile verzi din Piaţa Unirii să fi fost demarcate de panglici colorate, ca şi cum ar fi câmpuri minate.

O să spună unii că oraşul e plin de nesimţiti, pedeştri sau şoferi, care „calcă” iarba. Eu vreau să le spun că, dacă proiectul ar fi fost gândit luându-se în considerare nevoile şi obiceiurile celor ce trăiesc în acest oraş, nu s-ar fi ajuns aici. De ce, aşa cum erau ele, vechile spaţii verzi din Piaţa Unirii erau cu adevărat verzi? Şi ar mai fi ceva. Calitatea lucrărilor este execrabilă. Gazonul s-a făcut valuri, valuri, nu pentru că l-au călcat orădenii, ci fiindcă „temelia” lui a fost pusă prost sau nu a fost pusă deloc (?!). Înainte să vorbim de „nesimţirea celor care calcă iarba”, să ne gândim la incompetenţa celor care au gândit şi au pus în operă acest proiect. În occident nu e nimic neobişnuit să vezi oameni stând pe iarbă, în centrul oraşelor lor. Doar că acolo lucrurile se fac cu „temelie”. În „lumea bună” pieţele sunt ale oamenilor, sunt vii chiar dacă-s numai piatră. Asta fiindcă ori sunt rodul unor evoluţii urbane de sute de ani ori au fost bine gândite şi bine făcute.

 Acu’, la halul în care arată deja gazonul, mă aştept să se întâmple ca alături, în Pasajul Vulturul Negru. „Lucrarea” fiind în garanţie, după cum ne asigura dom’ primar, tare mă tem că lucrurile vor rămâne fix aşa!

Da’ hai că mai bifarăm un „lucru bine făcut”! Trăiască realesul!

De-ar frige nesimţirea...

... ne-ar fi mai cald în case!

Cântărită doar după cum s-a achitat în această iarnă de sarcina - elementară - de a ne furniza căldura şi apa caldă în case, administraţia Bolojan este mizerabilă. Nici pe vremea lui Mihai Sturza n-a fost aşa de rău. N-o fi făcut el nimic, dar, cel puţin, nu ne-a ţinut în frig. Pe vremea lui, în ianuarie, CET-ul avea cărbuni. Azi pare mare lucru!

Doamna Georgeta Anghel s-a dus la şedinta Consiliului Local Oradea să le spună, Aleşilor şi primarului, ceea ce şi ei ştiu prea bine, că tremurăm de frig în case. Măsura nesimţirii celor care ne conduc este ilustrată perfect de faptul că, deşi Oradea are cele mai mari tarife la apă caldă şi căldură din ţară, orădenii rabdă de frig!

Nu pot să nu mă mir că "Aleşii" n-au avut până acum nimic de spus, că nici unul dintre ei, nici măcar cei din aşa-zisa opoziţie, care "e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire", n-a cerut demisia directorului CET. Ba, să mă iertaţi! A spus primarul că îşi asumă responsabilitatea? A zis! Atunci să îşi asume şi consecinţele. Adică să plece! Da', nici vorbă! Mai nou face pe neştiutorul. Cred că e inacceptabil. Când un primar spune n-am ştiut, mai ales că e vorba de căldura din casele oamenilor, nu-i mai rămâne decât să îşi dea demisia. "Oradea condusă prin telefon...".

Oare de ce numai Georgeta Anghel s-a dus la Primărie să spună că îi e frig în casă? Femeia asta merita, dacă nu o statuie, măcar o diplomă din partea comunităţii. Uneori am impresia că cea mai mare parte a presei locale e formată din jurnalişti care fac, zilnic, naveta din ţările calde. Cea mai gravă problemă a Oradiei, în iarna lui 2015 / 2016, nu e un subiect de presă la noi, decât cel mult ocazional - când se milostiveşte CET-ul să ne mai arunce niscai praf în ochi.  Nevoile de zi cu zi şi divertismentul, care îşi spune pretenţios presă, ne-au amorţit simţurile. Sau poate de la frig ni se trage amorţeala?

E o ruşine să înduri, să plăteşti şi să taci!

În  faţa evidenţelor, la mine în casă, alaltăieri nu cred că au fost mai mult de 15 grade, CET recunoaşte, în sfârşit, că îşi face datoria "la limita inferioară". Explicaţiile nu ţin de cald, când afară sunt -17 grade, domnule primar!

Dovedind din plin că sunt ori proşti ori cinici, cei pe care îi plătim ca să se ocupe de confortul locuinţelor noastre promit că, "dacă temperatura va mai scădea" au să ia măsuri. Chiar nu e cazul! vom îngheţa în somn. Noroc că, se spune, moartea prin frig e frumoasă.

Altă chestie halucinantă, care pune în lumină cooperativa politică de la nivel local, e că, în ciuda evidenţelor catastrofice, PSD, Protecţia Consumatorului, Prefectura Bihor, etc. tac! Nişte loaze. Dacă, nici frigul din casele orădenilor nu e subiect politic, înseamnă că ori nu vrei să câştigi alegerile ori nu te duce capul. Ar trebui să facem toţi ca Georgeta Anghel. Să mergem peste ei, să le arătăm obrazul şi, după aia, uşa! Deci, perspectivele sunt sumbre. Nu avem de la cine să aşteptăm ceva. De aceea Georgeta Anghel trebuie sa ne fie exemplu, orădeanca a spus că "împăratul e gol". Eu personal i-aş pupa mâna pentru asta!

A treia ţeapă

Cine s-a gândit că ar fi în spiritul unei administraţii liberale să caute apropierea de organizaţiile societăţii civile, să fie sprijin şi partener al acestora, să... facă bine să se mai gândească!

Ieri, asumându-şi o iniţiativă a adiminstraţiei Bolojan, Consiliul Local Oradea a dat încă o lovitură asociaţiilor şi fundaţiilor ce funcţionează în oraş. Chiriile au fost mărite cu aproape 400%!

În urmă cu ceva timp, acelaşi Consiliu, din iniţiativa aceluiaşi primar, a decis să desfiinţeze toate finanţările acordate până atunci asociaţiilor, în funcţie de proiectele propuse de ele.

Acum, deci, s-au săltat chiriile. Episodul îmi aminteşte de momentul când, decis – chipurile – să desfiinţeze chioşcurile din Parcul 1 Decembrie, Ilie Bolojan le-a mărit chiria cam tot aşa. De atunci primarul are pe conştiinţă o viaţă de om. Acum ar putea purta şi povara unor idealuri spulberate. Mă rog, ar putea... dacă ar şti ce-s alea.

La Ilie Bolojan nu e loc de aşa ceva. Unu şi cu unu face doi. Punct! Acum, că are nevoie de mulţi bani, pentru proiectele pe care măreaţa sa administraţie nu le-a terminat atâta timp cât a avut la dispoziţie bani europeni, s-a gândit să mai tragă o piele de pe ONG-uri. Uită domnia sa că, în multe cazuri acestea muncesc de gratis, că ele aduc bani în Oradea, că dau – după cum pot – câteva slujbe aici, şi, mai mult decât atât, că pun umărul la sporirea bunului renume al oraşului.

Poate, nu ştiu, or fi şi organizaţii care au de unde. Mă gândesc aici la asociaţiile bisericeşti, care poate trăiesc din stipendii celeste. Dar altele abia îşi duc zilele şi îşi numără fiecare bănişor. Să nu uitaţi, vă rog, că sunt asociaţii care lucrează pentru persoanele defavorizate, pentru cele cu dizabilităţi, pentru protecţia naturii, pentru sport, în slujba artelor...

Fiindcă impozitele nu le-a putut mări mai mult decât a făcut-o, că e an electoral, primarul şi-o fi zis: „Lasă-i că nu dau de la ei! Dau din banii primiţi pentru proiectele care câştigă finanţare”. Aşa ar părea, la prima vedere. Doar că trebuie luat în calcul şi faptul că banii mai mulţi, daţi pentru chirie, înseamnă bani mai puţini alocaţi scopurilor pe care aceste asociaţii le servesc. Şi, uite aşa, ajungem uşor la concluzia că, de fapt, e drept, nu dau din banii lor, ci dau de la orădenii şi de la bihorenii pentru care aceste organizaţii lucrează. Ei, dar astea-s chestiile de dincolo de „unu şi cu unu”.

Dacă ăsta e liberalism... Chiar aşa, pe dom’ primar îl încurcă societatea civilă?! Sunt ani buni de când Asociaţia Pro Democraţia cere un spaţiu. „Nu sunt”, vine invariabil răspunsul de la Primărie. Acum vor fi! Din nefericire.

Nu pot decât să-mi scot pălăria în faţa amicului Mircea Stroe. De parcă el ar conduce singurul ONG din oraş, a luat cuvântul în şedinţa Consiliului Local şi le-a spus-o „onorabililor”, de la obraz. Au făcut feţe, feţe. Dar, pe cei mai mulţi – că majoritatea contează !– argumentele nu i-au clintit. Nici măcar formula de compromis, o majorare moderată, propusă de consilierul Ritli Laszlo nu le-a plăcut. Administraţiei nu îi ieşeau socotelile. Deci, aleşii noştrii, demult paralizaţi de căutătura cruntă a starostelui lor, au votat iar ca o turmă. Jalnice figuri. Nici mândria de a gândi cu minte lor nu le-a mai rămas.

„Zarurile au fost aruncate”. Acum la ce să te mai aştepţi? Poate la un ukaz care, după modelul Putin, să desfinţeze toate asociaţiile. Nu vedeţi nici o asemănare? Priviţi mai atent profilul! Profilul politic.

P.S. Dacă iar o să-i treacă prin cap unui mare condeier să-mi impute că nu sunt obiectiv, ploconindu-se în faţa „stăpânului”, să ştie că nu sunt. Între a mă da cu puterea sau a rămâne de partea societăţii civile, eu am să aleg întotdeauna varianta a doua. Alţii... Treaba lor!

Auschwitz pe Cris

Vineri seara. Va mai amintiti, ploua in draci? Am fost nevoit sa merg pana in oras. Pe drum, simtind cativa stropi de apa pe fata, m-am sters cu un servetel de hartie. Am vazut negru! Si pe el si inaintea ochilor. De unde oare?

Raspunsul l-am aflat abia cand m-am intors acasa. Jacheta si rucsacul purtau pete mari de noroi. Aratau de parca cineva ar fi aruncat peste mine o galeata de apa murdara.

In acea seara CET-ul a turnat peste Oradea toata cenusa lui. Cum stratul de nori era jos, fumul nu putea sa se ridice in atmosfera si particulele de praf cadeau, odata cu ploaia, pe pamant.

De pe rucsac si de pe gluga am adunat o mana de praf! Nu sunt ipohondru, dar ma ingrozeste gandul ca la fel de multa funingine ar putea fi si in plamanii mei. De ce nu m-as apuca de fumat cand, traind in Oradea, sunt, zilnic, gazat?

Respiram cenusa si chestia asta nu revolta pe nimeni! Traim intr-un lagar de exterminare unde se moare incet. Pana sa devina paradisul promis, Oradea e un Auschwitz comandat de Primarie.

Si citesc ca Ilie Bolojan vrea sa mai candideze. Desigur, in semn de recunostinta pentru tot "binele" pe care ni l-a facut, noi il vom alege din nou. Parca Oradea nu putea fi "condusa prin telefon"?!

Primarul nostru, ba pardon, al vostru!, joaca politic la doua capete. Daca ii ies socotelile electorale cu PNL-ul, ramane in Capitala. Dar, preventiv, ca sa nu ramana de caruta, cauta mai intai sa "se aleaga" la Oradea.

Si, pentru ca socoteala sa-i iasa asa cum trebuie, clientii Mariei Sale ne trateaza cu praf in ochi. De parca el, cu CET-ul lui, n-ar produce praf destul!

Politichie şi ţigănie

Insist să vă spun, din capul locului, nu am nimic cu omul. Discut doar poziţia lui şi, mai ales, decizia conducerii partidului din care, iată, face din nou parte.

Este vorba de Daniel Meze, fost jurnalist, om politic şi, după cum se aude, un iniţiat în ezoterism. L-am simpatizat ca jurnalist, dar am privit cu scepticism sforţările pe care le-a făcut în politică, mai ales în trena Elenei Udrea. Am fost de-a dreptul şocat când am aflat că, la alegerile prezindenţiale din 2014, a târguit locurile ce reveneau Mişcării Populare în 12 secţii de votare din judeţul Bihor. Cred că demisia de atunci i-a mai spălat ruşinea, dar nu într-atât încât aceasta să poată fi uitată. La vremea ei, fapta a fost „o premieră”...

Şi, azi, ce-mi văd ochii!? Daniel Meze este preşedintele, interimar ce-i drept, al MP Bihor. Că, observa cineva, avem de-a face cu o numire, aranjată în urma unor „discuţii” la nivel înalt, nici nu e aşa de grav, atâta timp cât este vorba de un mandat limitat. De neiertat şi de neînţeles, mi se pare să pui în funcţia de preşedinte al unei organizaţii taman pe cel care odată a vândut-o. În contextul politic al alegerilor prezidenţiale din anul 2014, afacerea n-a fost doar o simplă trădare de partid, ci una cu tâlc mult mai complicat. Daniel Meze a făcut afaceri, cu stânga, categoric în defavoarea dreptei.

Nu ştiu alţii cum gândesc, dar, după un asemenea episod, pe mine unul preşedintele filialei MP Bihor nu mă mai poate convinge că ar fi devotat dreptei. Cred în valoarea de adevăr, probată în timp, a expresiei care spune că „acela care a trădat o dată, va trăda şi a doua oară”. Şi, în temeiul acestui raţionament, sunt tentat să păcătuiesc punându-l pe Daniel Meze printre politicienii apţi să tranzacţioneze orice. Cum se spune, şi propria mamă.

Înţeleg că, practic, MP nu există în judeţul Bihor. Dar nu pot să accept că această stare de fapt devine argument pentru a premia un trădător. Avem înaintea ochilor încă un compromis care compromite nu doar oameni, ci şi idei. E ca şi cum şoţul, care şi-a vândut femeia pentru a fi scoasă „la produs”, ar fi reprimit în sânul familiei. Şi, împreună cu ea, întregul clan l-ar aştepta cu braţele deschise, tăind, cum se spune, viţelul cel gras. Cât de departe poate merge amnezia? Cât de lipsită de orice etică poate să fie politica? Şi, până la urmă, cât de prost om politic trebuie să fii ca să crezi că mai ai vreo brumă de şansă în ochii acelora care ştiu şi înţeleg ceva din cursul acestei poveşti? Fachir să fii şi, într-o societate sănătoasă, nu ai nici o şansă să salţi un asemenea partid nici peste cel mai mic prag electoral!

Îmi pare rău pentru Daniel. Ştiu că „Nimeni nu-i fără de păcat”. Nu am regrete pentru MP. Mă doare inima pentru noi. Apoi, îmi aduc din nou aminte că „avem conducătorii pe care îi merităm”. Aşa sunt ei, aşa suntem şi noi! Altfel nu e cu putinţă să se fi ajuns atât de departe. Atât de trist de departe...

Ştii (pe surse!) cine-i viitorul primar?

Candidatul lui Ilie Bolojan pentru a deţine, în mandatul viitor, funcţia de primar al Oradiei este...

Gheorghe Carp!

Să vedem acum cine va avea îndrăzneala să-i scoată "medicului primar" cadavrele din debara.

Deocamdată amintim doar că domnia sa a abandonat Primăria Oradiei pentru poziţia de şef peste spitale. Acu' vrea să se întoarcă?! Un urmaş mai bun n-are dom' primar? Dacă-i iese socoteala, ne paşte încă un regim de mână forte, chiar foarte forte. Şi vorba unui hâtru, o să plângem noi după "bolovan".

Ferească Sfântu'!

Reparaţii ne-programate

Ce blestem pe oraşul ăsta să aibă primar navetist! În prima parte a celui dintâi mandat, Ilie Bolojan a călătorit, zilnic, pe ruta Oradea – Aleşd. Acum, la finalul mandatului cu numărul doi, face naveta, bisăptămânal, între Oradea şi Bucureşti. În cazul său, saltul politic e evindent. În ceea ce ne priveşte, nu putem constata decât o înrăutăţire a condiţiilor de locuit.

De Revelion am fost la ţară. Prilej ca să „redescopăr” apa caldă şi căldura din casă. Era aproape o binecuvântare să îmi întind mâinile către sobă şi să mă bucur de apă fierbinte la duş. Ce minune poate să fie, pentru un orădean al secolului XXI (!), cazanul cu lemne! Vreau şi eu, pentru locuinţa mea de 30mp, căldură! Şi, dacă nu sunt impertinent de pretenţios, apă caldă. Vreau un cazan, dacă nu se poate cu lemne, măcar să fie pe gaz. Nu ştiu alţii cum simt, ca să parafrazez un clasic, dar eu sunt sătul de batjocura celor (i)responsabili pentru furnizarea apei calde şi a căldurii în oraşul acesta ce merge "neabătut, spre cele mai înalte culmi".

Întoarcerea acasă a fost un şoc! Era frig şi aşa e şi astăzi. Nu se poate ca, în luna ianuarie, când afară ninge, caloriferele să fie doar călduţe. Sau se poate dacă cei care ne conduc au suit nesimţirea până dincolo de limitele cele mai înalte ale imaginabilului. Şi răbdăm! Răbdăm pentru că – să mă iertaţi – suntem proşti. Sau suntem laşi?

Auzi explicaţii; „reparaţii programate”! Programate în toiul iernii?! Ăştia chiar sunt idioţi? În ciuda serviciilor cvasi-penibile, nu s-a pomenit de nicio măsură. Factura nu e mai blândă – adică plătim la fel pentru ceva ce nu primim – şi, cum spuneam, condiţiile de locuit din casele noastre lasă mult de dorit. Acum e clar, noua centrală, cea mult cădelniţată de „o anumită parte a presei”, la construcţia căreia totul mergea ca pe aţă, nu ne va servi în această iarnă. Mai sunt două luni, poate trei, dacă avem ghinion, şi vom tremura în case până la primăvară?

Întreb şi eu, aşa ca prostu' în pustiu, fără nici o speranţă, pe când totuşi o „reparaţie” ne-programată la CET, la termo, la Primărie? Cred că se impune.