desi ma oftica, am sa incerc o abordare analitica.
podul Macio a costat circa 1 milion de euro. ca "daune colaterale" puteti nota aici distrugerea zonei de recreere de la Silvas, disparitia unor copaci seculari, teapa pe care ne-au tras-o "clientii" domnului primar, etc.
drumul expres, despre care - asa cum spunea un fost ministru de la Transporturi - putem si noi zice, parafrazand, ca "e o autostrada mai mica, ba chiar foarte mica", costa 12,5 milioane de euro. din acestia doar 5,5 vin "cadou" de la UE, restul sunt achitati din bugetul Oradiei. pe partea asta, putem trece pe raboj distrugerea pasarelei istorice care, in drum spre Ciuperca, trecea pe deasupra caii ferate - pentru mine un loc plin de amintiri, cateva case demolate - cu stramutati ca-n anii cei mai negri ai comunismului, evident, si aici niste copaci rasi de pe fata pamantului, fiindca - se pare - actuala administratie nu stie si nu poate altfel. in plus, noul drum nu are, pe portiunea lui de pe strada Ecaterina Teodoriu, locuri de parcare, accesul in curtile oamenilor este problematic, trotuarele au fost drastic ingustate. asta ca sa nu mai punem la socoteala nemultumirile vecinilor cu privire la poluarea, de cele mai diverse tipuri, la care sunt si urmeaza sa fie expusi.
bomboana de pe coliva, in toata povestea asta, este ca, asa cum remarca, atat de plastic, o anumita parte a presei, mareleee drum expres, imaginat de si mai marele nostru edil sfarseste, apoteotic, intr-un gard!
indiferenti la nevoile Oradiei, capii CFR-ului nu vor sa cedeze cei 660 metri de teren de care ar avea nevoie municipalitatea pentru a realiza jonctiunea cu drumul urban din vecinatatea podului Teodor Nes.
"oare chiar suntem prosti?", vorba lui Andries. zau asa, cat de idiot trebuie sa fii ca sa lansezi o investitie de peste 13 milioane de euro, sa sapi dealuri, sa ridici viaducte, sa darami case... ca totul sa se termine intr-un fund de strada?! se aude, domnule primar?!
chiar era greu pentru Ilie Bolojan ca, inainte de a demara un asemenea proiect, sa obtina terenul cailor ferate sau, cel putin, sa stie - clar - ca statul nu este dispus sa cedeze suprafata in cauza?!
se vede treaba ca sistemul "las' ca stiu eu mai bine sau las' ca se rezolva" nu functioneaza de fiecare data.
sigur, dupa ce a dat cu munci-n... gard, municipalitatea oradeana se lauda ca are si "variante de rezerva". frectie la piciorul de lemn! locatarii strazilor invecinate vor fi, cu siguranta, fericiti sa afle ca traficul drumului expres va fi deviat pe sub ferestrele lor, pe strazi foarte inguste, total inadecvate acestui scop, o artera de circulatie despre care poti spune orice, numai ca e drum expres niciodata!
avem inaintea ochilor nostri o flagranta dovada de prostie, care ne costa 15 milioane de euro. intrebarea mea e cine plateste?
marți, 22 septembrie 2015
joi, 10 septembrie 2015
Frica
Am citit, acum câteva zile, unul dintre cele mai favorabile editoriale scrise vreodată despre un politician, din câte mi-au căzut mie în mână de la Ceauşescu încoace. Evident, eroul era, cine altul putea să fie?, Ilie Bolojan.
Nu am putut să nu mă întreb unde sunt vremurile în care, la publicaţia care a tipărit oda, atitudinea critică era aproape înscrisă în "fişa postului"? Nu zic că e musai să fie aşa, dar insist că, mai ales în laudele aduse oamenilor politici, e nevoie de puţină moderaţie şi multă circumspecţie.
Nu vreau să intru într-o polemică cu autorul. Cel puţin pe acest caz, poziţiile noastre sunt categoric ireconciliabile. Însă textul m-a ţinut treaz o noapte întreagă. M-a bântuit. Mi-a fost imposibil să definesc ceea ce simţeam, la fel cum n-am putut scăpa de acea, vagă dar persistentă, senzaţie de apăsare. Aş putea veni cu multe contraargumente faţă de textul cu pricina. Ştiu că nu are niciun rost. Nu vorbeşti cu un perete, cu atât mai puţin cu "gazetă de perete", decât dacă eşti dus cu pluta.
Despre stările pe care le-am trăit, consecinţe ale lecturii acestui text, vreau să vă mărturisesc.
să fi fost oroare?
Nu.
lehamite, poate?
Nici asta.
Mi-a trebuit o zi şi o noapte să înţeleg că ceea ce simt este o teamă aproape palpabilă. Panica nedefinită, vecină cu sentimentul iminentei catastrofe, pe care nu o poţi opri, nu mi-a dat pace să dorm.
Ce-a ajuns presa dacă, pe lângă dezgusturi profunde şi divertisemente facile, poate stârni astfel de trăiri?
Totuşi, are şi "omagiul" - sau ar trebui să aibă - limitele sale. Astfel de texte îmi trezesc amintiri deloc plăcute, din vremuri deloc îndepărtate. Credeţi-mă, nu glumesc, astfel de elegii execesive pot să ucidă. Ele ucid spiritul, civismul, democraţia şi, pe termen lung, viitorul...
Mie mi-e frică de o astfel de presă. Mă face să cred, să simt parcă aievea, ca pe o stare de frică, nedefinită dar apăsătoare, că totul e pierdut.
Nu am putut să nu mă întreb unde sunt vremurile în care, la publicaţia care a tipărit oda, atitudinea critică era aproape înscrisă în "fişa postului"? Nu zic că e musai să fie aşa, dar insist că, mai ales în laudele aduse oamenilor politici, e nevoie de puţină moderaţie şi multă circumspecţie.
Nu vreau să intru într-o polemică cu autorul. Cel puţin pe acest caz, poziţiile noastre sunt categoric ireconciliabile. Însă textul m-a ţinut treaz o noapte întreagă. M-a bântuit. Mi-a fost imposibil să definesc ceea ce simţeam, la fel cum n-am putut scăpa de acea, vagă dar persistentă, senzaţie de apăsare. Aş putea veni cu multe contraargumente faţă de textul cu pricina. Ştiu că nu are niciun rost. Nu vorbeşti cu un perete, cu atât mai puţin cu "gazetă de perete", decât dacă eşti dus cu pluta.
Despre stările pe care le-am trăit, consecinţe ale lecturii acestui text, vreau să vă mărturisesc.
să fi fost oroare?
Nu.
lehamite, poate?
Nici asta.
Mi-a trebuit o zi şi o noapte să înţeleg că ceea ce simt este o teamă aproape palpabilă. Panica nedefinită, vecină cu sentimentul iminentei catastrofe, pe care nu o poţi opri, nu mi-a dat pace să dorm.
Ce-a ajuns presa dacă, pe lângă dezgusturi profunde şi divertisemente facile, poate stârni astfel de trăiri?
Totuşi, are şi "omagiul" - sau ar trebui să aibă - limitele sale. Astfel de texte îmi trezesc amintiri deloc plăcute, din vremuri deloc îndepărtate. Credeţi-mă, nu glumesc, astfel de elegii execesive pot să ucidă. Ele ucid spiritul, civismul, democraţia şi, pe termen lung, viitorul...
Mie mi-e frică de o astfel de presă. Mă face să cred, să simt parcă aievea, ca pe o stare de frică, nedefinită dar apăsătoare, că totul e pierdut.
joi, 3 septembrie 2015
oameni la mana a doua
am inteles ca politicienii vor sa legifereze ca persoanele defavorizate sa nu mai primeasca ajutorul social decat daca lucreaza in folosul comunitatii. desi, daca stau bine sa ma gandesc, ei tot niste asistati social sunt si nici nu prea "presteaza" in folosul nimanui, decit, eventual, al lor.
totusi, parca asta e prea de tot! am vazut azi, sub pasarela de langa Parcul Libertatii (podul intelectualilor), un ins care aduna gunoiul. purta o vesta, de culoare verde reflectorizant, pe care scria, cu litere mari: ASISTAT SOCIAL".
poate sunt eu mult prea sensibil, poate gresesc, dar nu e asta o forma de "fascism", un caz evident de discriminare sociala, comis in vazul intregii lumi?
stiu ca nu sunt numai bogati pe lumea asta. stiu ca sunt destui cei care o duc greu. dar nu pot sa accept ca, intre cei saraci si cei care sunt la putere, pot fi trasate astfel de "granite" umilitoare. este, dupa parerea mea, o forma evidenta de discriminare sociala. ori nu mai suntem toti egali, cum scrie in Constitutie?
de aici, pana la a ni se pune pe piept tot felul de etichete; stele, cate un zero barat sau un text cu: "looser", ma tem, nu mai e decat un singur pas. si ma astept ca mai marii politicii sa poarte, pe langa girofar si bodyguard, eventual, o stea in frunte.
ce vrea sa transmita lumii o astfel de tinuta? ca primarii au luat masuri pentru a-i pune la munca pe beneficiarii serviciilor sociale? "nici munca fara paine...".
orice s-ar spune, mie mi se pare ca e umilitor sa porti pe spate un asemenea inscris. pe cale de consecinta, poate, multi asistati nu vor mai iesi la munca. apoi, politicienii nu le vor mai da bani. ei, la randul lor, vor deveni tot mai saraci. pentru ca discriminarea genereaza si mai multa nedreptate, la fel cu saracia in spirit duce la si mai multa saracie.
totusi, parca asta e prea de tot! am vazut azi, sub pasarela de langa Parcul Libertatii (podul intelectualilor), un ins care aduna gunoiul. purta o vesta, de culoare verde reflectorizant, pe care scria, cu litere mari: ASISTAT SOCIAL".
poate sunt eu mult prea sensibil, poate gresesc, dar nu e asta o forma de "fascism", un caz evident de discriminare sociala, comis in vazul intregii lumi?
stiu ca nu sunt numai bogati pe lumea asta. stiu ca sunt destui cei care o duc greu. dar nu pot sa accept ca, intre cei saraci si cei care sunt la putere, pot fi trasate astfel de "granite" umilitoare. este, dupa parerea mea, o forma evidenta de discriminare sociala. ori nu mai suntem toti egali, cum scrie in Constitutie?
de aici, pana la a ni se pune pe piept tot felul de etichete; stele, cate un zero barat sau un text cu: "looser", ma tem, nu mai e decat un singur pas. si ma astept ca mai marii politicii sa poarte, pe langa girofar si bodyguard, eventual, o stea in frunte.
ce vrea sa transmita lumii o astfel de tinuta? ca primarii au luat masuri pentru a-i pune la munca pe beneficiarii serviciilor sociale? "nici munca fara paine...".
orice s-ar spune, mie mi se pare ca e umilitor sa porti pe spate un asemenea inscris. pe cale de consecinta, poate, multi asistati nu vor mai iesi la munca. apoi, politicienii nu le vor mai da bani. ei, la randul lor, vor deveni tot mai saraci. pentru ca discriminarea genereaza si mai multa nedreptate, la fel cu saracia in spirit duce la si mai multa saracie.
miercuri, 2 septembrie 2015
nimic nu scapa!
citeam, pe fb, observatiile unui naiv care o tinea una si buna ca Oradea e cel mai verde oras al Romaniei, ca suntem la doar un metru distanta de norma europeana, 25 de metri patrati de spatiu verde / locuitor. a fost, poate... daca o fi fost cu adevarat vreodata.
de zile bune, pe malul Crisului, in aval de podul Dacia, se taie in draci. cred ca, pana la sfarsit, nici un copac nu va ramane in picioare. fiindca, va mai amintiti?, asta si-a propus, cu ani in urma, primarul Bolojan. daca, azi, tot nu-i mai sta nimeni si nimic in cale... liber!
in urma cu cateva zile, au cazut sub drujbe cativa copaci, falnici si sanatosi, in Parcul Ghioceilor. de ce? fiindca manuitorii de drujba s-au facut stapani peste oras si fiindca incasarile firmelor care taie tot ce la pica la indemana sunt mai importante decat sanatatea noastra.
la doi pasi distanta de blocul in care am copilarit, un frumos spatiu verde, umbrit de cativa nuci si salcami, locul unde am petrecut multe clipe de liniste si incantare in anii adolescentei, a fost "taiat" pe jumatate, pentru a se face loc unei noi parcari.
tot ce inseamna spatiu verde in Oradea este supus, zilnic, unei constante si temeinice agresiuni. omul si natura nu mai fac casa buna in orasul de pe Crisul Repede.
aceasta forma de agresiune care, fara sa stim sau fara sa bagam de seama, se petrece chiar impotriva noastra a atins forme de-a dreptul aberante.
azi am observat ca pana si cele doua ronduri de flori care flancheaza intrarea principala a Primariei Oradea au fost "muscate" de constructorii care lucreaza la reamenajarea Pietei Unirii. nu au trecut multe zile de cand dl. Ionel Ungur tocmai se lauda ca el le-a amenajat, pe vremea cand lucra la conducerea Consiliului Popular Municipal!
mesajul administratiei e limpede, natura nu poate "imbratisa" administratia locala. "Omul (cu O mare / edilul) e masura tuturor lucrurilor" si e singurul stapan, atotputernic, peste tot ce inseamna viata in Oradea. voit sau izvorat din subconstientul sau, ceea ce primarul vrea sa ne spuna e ca ar avea drept de viata si de moarte asupra orasului care pare sa nu-l mai incapa.
primarul Ilie Bolojan, o fi el bun gospodar, dar, ca mentalitate si mod de actiune, e un tiran, responsabil de un adevarat dezastru ecologic, motiv pentru care nu cred orasul are vreun motiv sa-i fie recunoscator, din contra!
de zile bune, pe malul Crisului, in aval de podul Dacia, se taie in draci. cred ca, pana la sfarsit, nici un copac nu va ramane in picioare. fiindca, va mai amintiti?, asta si-a propus, cu ani in urma, primarul Bolojan. daca, azi, tot nu-i mai sta nimeni si nimic in cale... liber!
in urma cu cateva zile, au cazut sub drujbe cativa copaci, falnici si sanatosi, in Parcul Ghioceilor. de ce? fiindca manuitorii de drujba s-au facut stapani peste oras si fiindca incasarile firmelor care taie tot ce la pica la indemana sunt mai importante decat sanatatea noastra.
la doi pasi distanta de blocul in care am copilarit, un frumos spatiu verde, umbrit de cativa nuci si salcami, locul unde am petrecut multe clipe de liniste si incantare in anii adolescentei, a fost "taiat" pe jumatate, pentru a se face loc unei noi parcari.
tot ce inseamna spatiu verde in Oradea este supus, zilnic, unei constante si temeinice agresiuni. omul si natura nu mai fac casa buna in orasul de pe Crisul Repede.
aceasta forma de agresiune care, fara sa stim sau fara sa bagam de seama, se petrece chiar impotriva noastra a atins forme de-a dreptul aberante.
azi am observat ca pana si cele doua ronduri de flori care flancheaza intrarea principala a Primariei Oradea au fost "muscate" de constructorii care lucreaza la reamenajarea Pietei Unirii. nu au trecut multe zile de cand dl. Ionel Ungur tocmai se lauda ca el le-a amenajat, pe vremea cand lucra la conducerea Consiliului Popular Municipal!
mesajul administratiei e limpede, natura nu poate "imbratisa" administratia locala. "Omul (cu O mare / edilul) e masura tuturor lucrurilor" si e singurul stapan, atotputernic, peste tot ce inseamna viata in Oradea. voit sau izvorat din subconstientul sau, ceea ce primarul vrea sa ne spuna e ca ar avea drept de viata si de moarte asupra orasului care pare sa nu-l mai incapa.
primarul Ilie Bolojan, o fi el bun gospodar, dar, ca mentalitate si mod de actiune, e un tiran, responsabil de un adevarat dezastru ecologic, motiv pentru care nu cred orasul are vreun motiv sa-i fie recunoscator, din contra!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)