azi a mai cazut unul din castanii seculari ai Oradiei. nu, n-a cazut de buna voie ci sub drujbele celor de la RER.
priveam cum, in curtea Colegiului Mihai Eminescu, o mana de oameni indiferenti hacuiau trunchiul sanatos si, dintr-o data, mi-a trecut prin cap ca ceva nu e in regula. nu era vorba de faptul ca, acolo unde se afla, acel arbore n-ar fi putut fi un pericol pentru nimeni.
e altceva...
RER este o societate comerciala al carei principal obiect de activitate il reprezinta gunoiul. poate de aceea, mi-am zis, oamenii astia trateaza copacii Oradiei ca pe niste deseuri, nu ca pe niste resurse de aer si de viata.
aceasta impresie amara mi-a fost intarita de faptul ca, numai cativa pasi mai incolo, o masina de mare putere transforma lemnul in rumegus. sub ochii mei inca o resursa devenea deseu!
stau asa si ma gandesc, poate ca nu e o idee buna sa dam grija copacilor Oradiei pe mana gunoierilor. cel putin, pana cand nu se mai cizeleaza si ei...
luni, 29 septembrie 2014
joi, 25 septembrie 2014
eu nu!
nu sunt bugetar, nu sunt pensionar, n-am fost apevist, nu sunt nici macar artist si, mai putin decat toate astea la un loc, nu sunt pesedist!
una peste alta, Ponta cel marinimos si larg la punga, mie nu mi-a dat un sfant.
am toate motivele sa ma simt exclus si oarecum frustrat? deci n-am niciun motiv sa votez cu prezidentiabilul celor care viseaza la deloc onorabilul statut de asistati ai statului.
in plus, pentru niste "drepturi intelectuale", de pe urma carora in 2013 am incasat aceasi suma de bani ca si in anii precedenti, am de platit la Fisc de trei ori mai mult! socotesc ca dau statului o treime din ceea ce castig aici. nu pot pricepe, in ruptul capului, de ce trebuie sa platesc de doua ori asigurarea pentru sanatate? ma pot imbolnavi, cumva, de doua ori? zau, mi-ar fi mai usor sa inteleg ca platesc pentru ca vreun ins mai putin favorizat de soarta sa aiba si el acces la asistenta medicala. dar, asa cum stau lucrurile, ma simt furat. furat chiar de stat!
si imi trece prin cap ca show-ul aniversar de pe Arena Nationala costa o caruta de bani. dar de ce trebuie sa platesc eu pentru asta?
una peste alta, Ponta cel marinimos si larg la punga, mie nu mi-a dat un sfant.
am toate motivele sa ma simt exclus si oarecum frustrat? deci n-am niciun motiv sa votez cu prezidentiabilul celor care viseaza la deloc onorabilul statut de asistati ai statului.
in plus, pentru niste "drepturi intelectuale", de pe urma carora in 2013 am incasat aceasi suma de bani ca si in anii precedenti, am de platit la Fisc de trei ori mai mult! socotesc ca dau statului o treime din ceea ce castig aici. nu pot pricepe, in ruptul capului, de ce trebuie sa platesc de doua ori asigurarea pentru sanatate? ma pot imbolnavi, cumva, de doua ori? zau, mi-ar fi mai usor sa inteleg ca platesc pentru ca vreun ins mai putin favorizat de soarta sa aiba si el acces la asistenta medicala. dar, asa cum stau lucrurile, ma simt furat. furat chiar de stat!
si imi trece prin cap ca show-ul aniversar de pe Arena Nationala costa o caruta de bani. dar de ce trebuie sa platesc eu pentru asta?
luni, 22 septembrie 2014
ups!
ati comis-o din nou!
iata, au trecut ani de cand am avut indrazneala de a scrie ca ceva nu este in regula cu afacerea prin care OTL-ul a cumparat 12 masini pentru stabii primariei. inclusiv un Renault nou pentru primarul Oradiei, care nu mai putea sa circule in "spurcaciunea" lui Filip.
acum Curtea de Conturi vine si ea sa spuna acelasi lucru. cica n-ar fi in regula ca regia sa angajeze cheltuieli de care se bucura Primaria. cum sa nu? doar e firesc ca noi, oradenii, sa platim pentru confortul alesilor nostri si al functionarilor urbei!
in plus, si cred ca asta nu tine de obiectul activitatii Curtii, ci mai degraba de dimensiunea morala a intregii povesti, ori - daca vreti - de caracteristica imorala a administratiei Bolojan, parcul auto al Primariei sau al OTL, cine mai stie?, a fost modernizat taman la vreme de grea criza cand, conform legilor, autoritatile publice locale nu ar fi putut sa isi asume astfel de cheltuieli si nici nu era firesc sa se intample asa ceva. cand salariile bugetarilor erau reduse cu 25%, unii dintre ei, in frunte cu primarul, evident, se bucurau de imbunatatirea conditiilor de munca si viata. macar atat... o fi fost un soi de premiu de consolare.
ei, acum ramane de vazut pe unde vor scoate camasa. oricum, daca se lasa rau, OTL-ul plateste. poate mai scumpeste biletele si abonamentele, cum a procedat cand a angajat "investitia" in cauza. ca primarul nostru e imun la orice, chiar si la rusine.
iata, au trecut ani de cand am avut indrazneala de a scrie ca ceva nu este in regula cu afacerea prin care OTL-ul a cumparat 12 masini pentru stabii primariei. inclusiv un Renault nou pentru primarul Oradiei, care nu mai putea sa circule in "spurcaciunea" lui Filip.
acum Curtea de Conturi vine si ea sa spuna acelasi lucru. cica n-ar fi in regula ca regia sa angajeze cheltuieli de care se bucura Primaria. cum sa nu? doar e firesc ca noi, oradenii, sa platim pentru confortul alesilor nostri si al functionarilor urbei!
in plus, si cred ca asta nu tine de obiectul activitatii Curtii, ci mai degraba de dimensiunea morala a intregii povesti, ori - daca vreti - de caracteristica imorala a administratiei Bolojan, parcul auto al Primariei sau al OTL, cine mai stie?, a fost modernizat taman la vreme de grea criza cand, conform legilor, autoritatile publice locale nu ar fi putut sa isi asume astfel de cheltuieli si nici nu era firesc sa se intample asa ceva. cand salariile bugetarilor erau reduse cu 25%, unii dintre ei, in frunte cu primarul, evident, se bucurau de imbunatatirea conditiilor de munca si viata. macar atat... o fi fost un soi de premiu de consolare.
ei, acum ramane de vazut pe unde vor scoate camasa. oricum, daca se lasa rau, OTL-ul plateste. poate mai scumpeste biletele si abonamentele, cum a procedat cand a angajat "investitia" in cauza. ca primarul nostru e imun la orice, chiar si la rusine.
vineri, 12 septembrie 2014
razboiul cu morile de vant
inca un text scris cu amara nostalgie
acum niste ani, o mana de oameni, carora in limbajul zilelor noastre li s-ar spune sigur "ecoanarhisti", au purtat cel mai frumos razboi importiva arbitrariului care, din pacate, e tipic pentru mai tot ce inseamna relatia administratiei locale cu optiunile cetateanului. Oradea a vazut, in ultimii 25 de ani, tot soiul de manifestatii - de la vaga tentativa de reproducere a fenomenului Piata Universitatii, la "batuta" tinerilor taranisti cu pedeseristii si sepepistii, ce a avut loc intr-o seara tarzie de octombrie a anului 1996. ceea ce s-a intamplat atunci, pe malul Crisului, a fost mai putin violent dar, cred eu, a insemnat ceva mai mult. a fost un semnal ca, totusi, daca nu sta "spectator ca la teatru", opinia publica poate influenta decizii.
ce s-a intamplat atunci pe malul Crisului, intre podul Dacia si pasarela pietonala vine sa confirme ideea ca "o mie de oameni hotarati pot rasturna un guvern". nu ca ar fi fost cazul. cei cinci-sase oameni care s-au adunat pe mal, pentru a salva copacii care constituie un peisaj caracteristic - prin unicitatea sa - pentru orasul lor, au rasturnat doar o conceptie pacatoasa, mentalitatea sticata ca nu se poate face nimic. ba, uite ca se poate! insa trebuie sa fii destul de hotarat, trebuie sa vrei! se cere sa ai curajul de a te urca pe buldozerul care incepuse sa muste din saptiul verde. oamenii aceia au avut - fapt care azi mi se pare incredibil - taria sa stea zid in fata jandarmilor. sa-i trimita la plimbare pe santieristi si pe directorul lor, domnul Nistreanu, cel demn de pomenire. la ei au venit, sa-i induplece, primarul. a venit, sa-i duca cu presul, mai la o parte, si un celebru "consultant in afaceri", transformat in mediator (?!) de ocazie si din interes. cred ca, pentru prima data, si poate ultima, administratia s-a speriat. si, o mai zic o data, nu fiindca protestatarii ar fi fost multi, ci fiindca erau hotarati.
ce s-a intamplat mai apoi e greu de spus. au fost marsuri, lucrurile au ajuns, nu stiu cum, intr-o zona ce tine de birocratie. au fost procese, negocieri, etc. azi am senzatia ca protestatarii au fost, cumva, dusi cu zaharelul. rezultatul "dialogului", privit de pe cealalta parte a baricadei, poate fi rezumat cam asa: "lasa-i! zicem cum vor ei si facem cum vrem noi".
au trecut niste ani si, incet, incet, "lucrarea" tot s-a facut. pentru ca "banii trebuie sa circule" si spagile tot la fel. sub mandatul lui Ilie Bolojan jumatate din spatiul verde au fost transformat in trotuar. fenomen valabil si la nivelul intregului oras. ca, deh, iarba nu e aducatoare de venituri si comisioane, precum betonul si asfaltul de la Selina.
mi-am amintit de toate astea, acum, cand oameni cu drujbe, platiti tot de administratie, s-au intors pe mal pentru ca - la ani de zile distanta - sa mai dea o lovitura. puterea e razbunatoare, nu? pentru ca ea, puterea, poate!
mai ieri, au taiat mai multi copaci. cica, pe vreme rea, din ei se rupeau crengi "care ar fi putut sa puna in pericol viata trecatorilor". asa ar fi zis vecinii, care au sesizat Primaria. care vecini, ca sus pe mal e Facultatea de Medicina? si, sa fim seriosi, cine se plimba pe malul Crisului, cand e furtuna?
motive! baliverne!
sa va spun eu cum sta treaba. Primaria Oradiei are contracte cu mai multe firme care sunt platite sa taie si sa "toaleteze" copacii. cifra e fixa, conform contractului. dar, ca sa ia banii, firmele trebuie sa isi faca norma. asa ca baga drujba in orice si te miri unde. si taie! motive se gasesc sau, daca nu se gasesc, se inventeaza. imi spun deseori ca, pentru a lucra in Primarie, trebuie neaparat sa ai multa imaginatie. oare chiar sunt testati in acest sens cu ocazia interviului pentru angajare? eu cred ca e imperios necesar. e nevoie de multa imaginatie ca sa descoperi, sa inventezi, necesitati care nu exista, sau, daca exista, sunt doar ale clientilor "casei".
ma intreb cum de azi se poate, ceea ce atunci nu s-a putut. de ce nu mai sare nimeni pe "buldozere" pentru nicio cauza? nu mai e nimeni suficient de tare sa faca ceva. si, uite asa, pana la urma, puterea castiga. ea e raul care nu piere, care se transforma, urmandu-si necontenit calea dictata de interese.
si atunci ce ramane? doar amintirea, dulce-amara, a unui razboi cu morile de vant. si, poate, speranta ca, odata, candva, altcineva o sa mai faca un gest de protest.
acum niste ani, o mana de oameni, carora in limbajul zilelor noastre li s-ar spune sigur "ecoanarhisti", au purtat cel mai frumos razboi importiva arbitrariului care, din pacate, e tipic pentru mai tot ce inseamna relatia administratiei locale cu optiunile cetateanului. Oradea a vazut, in ultimii 25 de ani, tot soiul de manifestatii - de la vaga tentativa de reproducere a fenomenului Piata Universitatii, la "batuta" tinerilor taranisti cu pedeseristii si sepepistii, ce a avut loc intr-o seara tarzie de octombrie a anului 1996. ceea ce s-a intamplat atunci, pe malul Crisului, a fost mai putin violent dar, cred eu, a insemnat ceva mai mult. a fost un semnal ca, totusi, daca nu sta "spectator ca la teatru", opinia publica poate influenta decizii.
ce s-a intamplat atunci pe malul Crisului, intre podul Dacia si pasarela pietonala vine sa confirme ideea ca "o mie de oameni hotarati pot rasturna un guvern". nu ca ar fi fost cazul. cei cinci-sase oameni care s-au adunat pe mal, pentru a salva copacii care constituie un peisaj caracteristic - prin unicitatea sa - pentru orasul lor, au rasturnat doar o conceptie pacatoasa, mentalitatea sticata ca nu se poate face nimic. ba, uite ca se poate! insa trebuie sa fii destul de hotarat, trebuie sa vrei! se cere sa ai curajul de a te urca pe buldozerul care incepuse sa muste din saptiul verde. oamenii aceia au avut - fapt care azi mi se pare incredibil - taria sa stea zid in fata jandarmilor. sa-i trimita la plimbare pe santieristi si pe directorul lor, domnul Nistreanu, cel demn de pomenire. la ei au venit, sa-i induplece, primarul. a venit, sa-i duca cu presul, mai la o parte, si un celebru "consultant in afaceri", transformat in mediator (?!) de ocazie si din interes. cred ca, pentru prima data, si poate ultima, administratia s-a speriat. si, o mai zic o data, nu fiindca protestatarii ar fi fost multi, ci fiindca erau hotarati.
ce s-a intamplat mai apoi e greu de spus. au fost marsuri, lucrurile au ajuns, nu stiu cum, intr-o zona ce tine de birocratie. au fost procese, negocieri, etc. azi am senzatia ca protestatarii au fost, cumva, dusi cu zaharelul. rezultatul "dialogului", privit de pe cealalta parte a baricadei, poate fi rezumat cam asa: "lasa-i! zicem cum vor ei si facem cum vrem noi".
au trecut niste ani si, incet, incet, "lucrarea" tot s-a facut. pentru ca "banii trebuie sa circule" si spagile tot la fel. sub mandatul lui Ilie Bolojan jumatate din spatiul verde au fost transformat in trotuar. fenomen valabil si la nivelul intregului oras. ca, deh, iarba nu e aducatoare de venituri si comisioane, precum betonul si asfaltul de la Selina.
mi-am amintit de toate astea, acum, cand oameni cu drujbe, platiti tot de administratie, s-au intors pe mal pentru ca - la ani de zile distanta - sa mai dea o lovitura. puterea e razbunatoare, nu? pentru ca ea, puterea, poate!
mai ieri, au taiat mai multi copaci. cica, pe vreme rea, din ei se rupeau crengi "care ar fi putut sa puna in pericol viata trecatorilor". asa ar fi zis vecinii, care au sesizat Primaria. care vecini, ca sus pe mal e Facultatea de Medicina? si, sa fim seriosi, cine se plimba pe malul Crisului, cand e furtuna?
motive! baliverne!
sa va spun eu cum sta treaba. Primaria Oradiei are contracte cu mai multe firme care sunt platite sa taie si sa "toaleteze" copacii. cifra e fixa, conform contractului. dar, ca sa ia banii, firmele trebuie sa isi faca norma. asa ca baga drujba in orice si te miri unde. si taie! motive se gasesc sau, daca nu se gasesc, se inventeaza. imi spun deseori ca, pentru a lucra in Primarie, trebuie neaparat sa ai multa imaginatie. oare chiar sunt testati in acest sens cu ocazia interviului pentru angajare? eu cred ca e imperios necesar. e nevoie de multa imaginatie ca sa descoperi, sa inventezi, necesitati care nu exista, sau, daca exista, sunt doar ale clientilor "casei".
ma intreb cum de azi se poate, ceea ce atunci nu s-a putut. de ce nu mai sare nimeni pe "buldozere" pentru nicio cauza? nu mai e nimeni suficient de tare sa faca ceva. si, uite asa, pana la urma, puterea castiga. ea e raul care nu piere, care se transforma, urmandu-si necontenit calea dictata de interese.
si atunci ce ramane? doar amintirea, dulce-amara, a unui razboi cu morile de vant. si, poate, speranta ca, odata, candva, altcineva o sa mai faca un gest de protest.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)